luni, 28 ianuarie 2013

Despre Grecia ca destinatie de vacanta - Grecia continentala

Primul meu contact cu o tara straina a fost la sfarsitul clasei a X-a, cand am plecat cu parintii mei in Grecia, pentru 10 zile. Am fost intr-o statiune mica, in Grecia continentala, pe numele ei Nei Pori (sau Neoi Poroi), aflata la vreo 2 ore si jumatate de granita cu Bulgaria si la vreo ora distanta de mai cunoscuta Paralia Katerini. Nei Pori este o statiune preferata chiar de catre greci, care, dupa cum va puteti da seama, nu sunt adeptii statiunilor impanzite de turisti straini. Prin urmare, aici ai foarte mari sanse sa simti cum este Grecia cu adevarat. Am mers aici la recomandarea unor prieteni de familie greci, si datorita acestei coincidente fericite de a avea "inside information" ne-am abatut un pic de la "normele" unui concediu clasic in Grecia. 

Inainte de a ajunge in Nei Pori am trecut putin si prin Salonic (sau Thessaloniki), care m-a impresionat foarte mult prin atmosfera boema pe care o degaja. Salonicul este clar unul dintre locurile in care imi doresc sa revin si sa stau cateva zile pentru a ma bucura de atmosfera de care va spuneam putin mai sus. 

Primele lucruri pe care le-am observat in Nei Pori au fost curatenia si amabilitatea personalului de la hotel. Impactul a fost cu atat mai puternic cu cat eram obisnuiti cu "vestita" amabilitate a personalului hotelier de pe litoralul romanesc. Plaja era mare, foarte curata, amenajata, iar marea...de vis: calda, curata, cu intrare lina,  limpede si foarte sarata :) Evident, a fost dragoste la prima vedere.

Nei Pori este o statiune mica, in jumatate de ora ai parcurs-o dintr-un capat in celalalt. Din cate stiu eu nu sunt prea multe lucruri de vizitat in Nei Pori, dar aici este locul in care te poti relaxa intr-adevar.  In apropiere de Nei Pori se afla o alta statiune, Platamonas, mult mai turistica si cu accente balcanice mai pronuntate (vezi bazarul in care gaseai cam aceleasi lucruri ca si prin Costinesti) si cu plaja ingusta si cu pietre in unele locuri. Tot din Nei Pori ajungi foarte usor intr-un orasel situat la baza Muntelui Olimp, Lithochoro, care este pur si simplu minunat: stradute inguste, in panta, pietruite si o piata centrala unde se aduna seara locuitorii oraselului (si asta nu este un mit, ci se intampla pe bune) de unde ai o panorama uluitoare asupra marii si a zonei de coasta, Plaka. Esti in cu totul si cu totul alta lume si incepi sa intelegi de ce Grecia este considerata "leaganul civilizatiei". 

Tot din Nei Pori am mers si pe Muntele Olimp, unde ai parte de niste privelisti foarte frumoase si chiar incepi sa crezi ca aici era salasul personajelor din "Legendele Olimpului". Din pacate nu am pozele in format electronic, deci va trebui sa ma credeti pe cuvant sau sa mergeti acolo si sa va convingeti si voi de asta :)

Am fost si la manastirile de la Meteora si marturisesc ca am avut parte de o priveliste foarte impresionanta cand am vazut manastirile, unele construite pe stanci efectiv. La Meteora nu intri daca esti femeie si nu ai fusta lunga si umerii acoperiti. Daca nu indeplinesti criteriile acestea si vrei sa intri in incinta complexului de manastiri, ti se pun la dispozitie niste fuste lungi si niste saluri, purtate de cine stie cate alte turiste inaintea ta. Deci sfatul meu este sa fiti imbracate corespunzator pentru o astfel de vizita.

La vreo doua ore distanta de Nei Pori este si un oras pe numele sau Larissa, acesta fiind si cel mai mare oras din provincia Thessaly a Greciei. Este un oras care are istorie, are monumente si muzee care pot fi vizitate si mi-ar placea foarte mult sa stau macar o zi sau doua in el. In Larissa eu nu am vizitat nimic, in afara de strada pietonala, care se intinde pe mai mult de 2km si care este plina de magazine (atat branduri locale, cat si branduri internationale). Evident, s-a lasat cu cateva achizitii, iar multe dintre hainele achizitionate atunci (asta fiind acum 8 ani - iar acum ca am scris asta imi dau seama cat de repede a trecut timpul) le mai am si acum si le port cu mare drag (primul obiect vestimentar care imi vine in minte este o fusta dreapta, neagra, simpla, de la Mango, luata la reduceri, pe care inca o port si care arata aproape ca noua dupa atata amar de timp).

M-am lasat cuprinsa de nostalgie si am scris mult, poate chiar prea mult, dar pentru mine Grecia este una dintre tarile mele preferate. Este locul unde ma incarc cu energie, unde ma odihnesc si unde ma relaxez. Din pacate, poze din aceasta excursie nu am in format digital, dar de curiozitate puteti da o cautare pe Google Images despre locurile astea minunate de care v-am povestit si o sa va convingeti si voi ca merita sa le vedeti.

Mai mult, in postul urmator va voi impartasi impresiile mele despre Creta, iar acolo am si poze, multe poze, so stay tuned! :)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu